In frigul patrunzator al diminetii de ianuarie se auzeau ritmuri de junkisti.Doborati de "efortul" propriu-zis al unei seri asurzite si de magia unor prosti bine batuti am pornit in surdina monotona spre taxiuri si masini.Daramati de atat consum de toate ce ne plac, amatorii de senzatii tari se retrag spre vizuine, parcurgand drumuri ce in mod normal nu ar fi chiar asa de lungi, singura iesire din amortire fiind tot un beat al unei melodii obosite ce isi face loc prin radioul smiorcait.Astfel stand la stop si asteptand...verdele... iti dai seama intr-un moment in care iti convingi neuronii ramasi nedaramati sa iti dea si tie drumul un pic la dezaburire, astfel luminandu-ti pentru un scurt moment ipostaza ta vazuta din ansamblu.Orice detaliu important devine neatragator in vreme ce restul par senzationale si ce tigara parca se aprinde singura impunandu-ti sa te supui tentatiei.Dupa multe minute dilatate in viziunea feicaruia, ajungem acasa unde in putinii pasi pe care ii avem de parcurs de la masina pana la acel calduros loc, un soi de drum al initierii isi pune amprenta pe psihicul nostru, lasand si urme biologice, realizand ca de fapt te misti in slow-motion.Intr-un final punem capul pe perna ce fosneste sublim facandu-ne un loc confortabil si realizam printr-un fascicul din lumina soarelui indepartata si obturata de draperie ca timpul este cel ce ne mananca noua tot pe lumea asta si cel mai mult ceea ce ne place cu adevarat.Ziua suntem zombie, nu facem nimic si asa incepe o noua samptamana in monotonia gigantica si interminabila a sistemului in care traim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu